Starii Andrei

Numele meu este Andrei Starîi. Originar din Republica Moldova, de mic copil am demonstrat un spirit al dreptății deosebit și abilități de argumentare. Astfel, m-am determinat să urmez o carieră în drept.

Această cale n-a fost deloc ușoară: am absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți în anul 2015, specualizându-mă pe Dreptul Penal și Științele Sociale; în 2017, am obținut titlul de master în Științe Penale și Criminologie; apoi, am urmat și un stagiu practic la un cabinet de avocatură, unde m-am distins prin disciplină, atitudine onestă și soluții interesante pentru cazuri complexe.

După ani de studii temeinice și practică de succes, am fost ferm în decizia de a fonda Cabinetul de Avocatură Andrei Starîi. Am obținut rezultate remarcabile în litigii de amploare. Am devenit expert în dreptul afacerilor internaționale și dreptul comercial, lucrând asupra cazurilor din diverse domenii și industrii – de la tehnologie la energie și finanțe, de la dreptul penal la cel al familiei.

Pe lângă cariera, în care avansez continuu, sunt activ în comunitatea juridică: susțin programe de mentorat pentru tinerii studenți, mă implic în proiecte pro bono, prezint interesele Asociației Polițiștilor “PRO MOTUS”. Mai mult decât atât, activez în cadrul Consiliului Național al Acordării Asistenței Juridice Garantate de Stat.

Prin angajamentul constant întru cauza dreptății, am reușit să las o amprentă în lumea juridică din Moldova. Dar cel mai important, am reușit să ajut sute de oameni să obțină dreptatea pentru care luptă, dreptatea lor.