Avocatul Iulian Rusanovschi a făcut public ieri, pe reţele de socializare, un caz ieşit din comun, ce a avut loc la Biserica din satul Volintiri, raionul Ştefan Vodă. Sursa citată scrie că biserica „e accesibilă doar pentru cei „aleși”. Caz strigător la cer!”
„Astăzi, 13.10.2022, preotul paroh al Bisericii „Sfântul Gheorghe”din satul Volintiri – Rostislav Babălău – 069417497 – care se află sub oblăduirea canonică a Mitropoliei Moldovei, a refuzat să deschidă ușile bisericii pentru înmormântarea consătencei și regretatei doamne Alexandra Semionova – enoriașă și ctitor a Bisericii din satul Volintiri.
Motivul acestui refuz constă în faptul că fiul defunctei Alexandra Semionova – domnul Alexei Semionov – este preot paroh la Biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Chișinău, din cadrul Mitropoliei Basarabiei.
În zadar au insistat oamenii din sat și primarul Hâncu Igor împreună cu autoritățile raionale pe lângă preotul din s. Volintiri (Mitropolia Moldovei) – Rostislav Babălău – ca să permită accesul în Biserică a acestei doamne pe ultimul său drum, fiindcă acesta a fost de neconvins, motivând că nu va permite niciodată accesul unui preot din cadrul Mitropoliei Basarabiei (adică a fiului defunctei) în Biserica „sa”.
În aceste clipe, zeci de oameni adunați în jurul sicriului, au rămas consternați de modul necreștin și inuman în care au fost tratați de preotul satului, dar și de faptul că au fost incitați la ură împotriva clerului Mitropoliei Basarabiei.
Atragem atenția că defuncta Alexandra Semionova a ajutat toată viața biserica din sat pe care a frecventat-o regulat, însă ca răsplată a fost lipsită de posibilitatea oficierii slujbei de înmormântare în incinta bisericii. Conform legislației specifice instituțiilor religioase, Biserica de la Volintiri are statut de monument istoric și aparține cu drept de proprietate Statului (în administrarea Ministerului Cutlurii), iar gestiunea propriu-zisă a lăcașului este transmisă Comunității Religioase și nu preotului în mod personal”, a relatat Iulian Rusanovschi, citat de Studio-L.
Sursa: Studio-L