Introducere. Asigurarea accesului populației la medicamente esențiale reprezintă o dimensiune fundamentală a dreptului la ocrotirea sănătății, consacrat prin art. 36 din Constituția Republicii Moldova și prin instrumentele internaționale de garantare a drepturilor omului. În cadrul consultărilor publice din 6 noiembrie 2026 privind proiectul noii Legi a farmaciei (nr. unic 151/MS/AMDM/2025), Ministerul Sănătății a propus reintegrarea în cadrul normativ național a conceptului de „unitate mobilă de farmacie”. Deși preambulul proiectului invocă armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar — concret cu Directiva 2001/83/CE și Directiva 2011/24/UE —, introducerea farmaciilor mobile ridică serioase semne de întrebare privind compatibilitatea reală cu normele europene, securitatea farmaceutică și standardele constituționale de protecție a sănătății publice.
Miza acestei inițiative legislative este cu atât mai complexă cu cât conceptul de „farmacie mobilă” a fost deja supus controlului de constituționalitate prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 8 din 11 martie 2021, fiind declarat neconstituțional și considerat incompatibil cu garanțiile dreptului la sănătate. Reautorizarea unităților mobile în localitățile fără acoperire farmaceutică nu doar că riscă să eludeze statuările instanței de contencios constituțional, dar creează și premisele unei destabilizări a rețelei farmaceutice rurale, periclitând activitatea celor peste 500 de filiale și farmacii subvenționate de stat deschise recent în mediul rural. De asemenea, specificul transportării și depozitării medicamentelor impune cerințe tehnico-sanitare stricte de Bună Practică Farmaceutică (GPP), a căror respectare continuă devine extrem de vulnerabilă în cazul unor unități de transport adaptate.
În acest context, prezentul articol științific își propune să analizeze critic din perspectivă juridică, sanitară și socio-economică oportunitatea și legalitatea introducerii unităților mobile de farmacie în Republica Moldova.
Cuvinte-cheie: Farmacie, lege, Curtea Constituțională, unitate mobilă, medicament, hotărâre, directivă, dreptul la sănătate, securitate farmaceutică.
Introduction. Ensuring public access to essential medicines constitutes a fundamental dimension of the right to health protection, enshrined in Article 36 of the Constitution of the Republic of Moldova and in international human rights instruments. During the public consultations held on November 6, 2026, regarding the draft of the new Pharmacy Law (unique no. 151/MS/AMDM/2025), the Ministry of Health proposed reintegrating the concept of a „mobile pharmacy unit” into the national regulatory framework. Although the preamble of the draft invokes the harmonization of national legislation with the EU acquis—specifically with Directive 2001/83/EC and Directive 2011/24/EU—the introduction of mobile pharmacies raises serious questions concerning their actual compatibility with European standards, pharmaceutical security, and constitutional benchmarks for public health protection.
The stakes of this legislative initiative are all the more complex given that the concept of a „mobile pharmacy” has already been subjected to constitutional review through Constitutional Court Decision No. 8 of March 11, 2021, where it was declared unconstitutional and deemed incompatible with the guarantees of the right to health. Reauthorizing mobile units in areas lacking pharmaceutical coverage not only risks circumventing the rulings of the constitutional court, but also creates the premises for destabilizing the rural pharmaceutical network, jeopardizing the operations of over 500 state-subsidized pharmacies and branches recently opened in rural areas. Furthermore, the specific nature of medicine transport and storage imposes strict technical and sanitary Good Pharmacy Practice (GPP) requirements, the continuous compliance with which becomes extremely vulnerable in the case of adapted transport units.
In this context, this scientific article aims to critically analyze, from a legal, sanitary, and socio-economic perspective, the advisability and legality of introducing mobile pharmacy units in the Republic of Moldova.
Keywords: Pharmacy, law, Constitutional Court, mobile unit, medicine, decision, directive, right to health, pharmaceutical security.
Analiza juridico-constituțională a conceptului de „unitate mobilă de farmacie” în proiectul Legii farmaciei din Republica Moldova (nr. 151/MS/AMDM/2025)
La 6 noiembrie 2026, Ministerul Sănătății a organizat consultări publice asupra proiectului Legii farmaciei (nr. unic 151/MS/AMDM/2025). Cu această ocazie, a fost prezentat proiectul legii, în preambulul căruia se invocă faptul că, prin acest proiect de act normativ, se transpune articolul 85c alin. (1)–(4) din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 06.11.2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, dar și articolul 11 din Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 88 din 4 aprilie 2011, CELEX: 32011L0024, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva (UE) 2024/2839 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2024.
În pofida invocării acestor acte normative comunitare, în conținutul proiectului de lege apare conceptul de farmacie mobilă — un concept nesusținut de către directivele europene, care vine în contradicție cu principiul evitării medicației excesive și ridică îngrijorări majore cu privire la asigurarea cerințelor de calitate impuse de legiuitor față de medicamente.
Astfel, unitatea mobilă de farmacie este prezentată drept „unitate mobilă de farmacie – mijloc de transport autorizat și dotat pentru asigurarea condițiilor de păstrare, de monitorizare a temperaturii și de securitate a medicamentelor, destinat desfășurării activităților farmaceutice în localitățile fără acoperire farmaceutică”. Concomitent, art. 7 lit. f) al proiectului de lege prevede că: „asistența farmaceutică se realizează prin următoarele tipuri de unități farmaceutice: […] unitate mobilă de farmacie.”
Faptul că proiectul de lege limitează posibilitatea funcționării unităților mobile de farmacie doar în localitățile fără acoperire farmaceutică nu constituie un argument care să valideze apariția unor farmacii mobile. De altfel, prin Legea nr. 240 din 16 decembrie 2020 pentru modificarea unor acte normative, Parlamentul R. Moldova a adoptat în ședință nocturnă înființarea farmaciilor mobile (fracțiunea PSRM, Partidul „ȘOR” etc.). Celelalte formațiuni de opoziție din legislatura respectivă (PAS, Platforma DA și PDM) au boicotat și s-au opus acestor proiecte de lege, contestându-le ulterior la Curtea Constituțională a Republicii Moldova. Prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 8 din 11 martie 2021,[1]Legea nr. 240/2020 a fost declarată în întregime neconstituțională, iar conceptul de „farmacii mobile” a fost abandonat pentru o perioadă de 5 ani, fiind considerat unul neavenit și incompatibil cu principiile de garantare a accesului la medicamente, ca parte componentă a dreptului fundamental la sănătate.
Articolul 36 din Constituția R. Moldova garantează ocrotirea dreptului la sănătate. În același articol, la alineatul (3) se stipulează expres faptul că: „structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii organice.”
În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în privința dreptului la ocrotirea sănătății următoarele deziderate, reliefate în Hotărârea nr. 28 din 14.12.2004:
- Ocrotirea sănătății populației constituie un domeniu de importanță vitală și de interes public deosebit, care obligă statul să ia măsuri pentru asigurarea viabilității, modernizării și dezvoltării lui;
- Răspunderea pentru garantarea dreptului cetățenilor la ocrotirea sănătății, în ultimă instanță, revine statului;
- Acest drept este asigurat prin garantarea unei asistențe medicale calificate, acordate în corespundere cu exigențele medicinii moderne, precum și prin apărarea juridică împotriva prejudiciilor cauzate sănătății.
De fapt, activitatea farmaceutică este un domeniu al ocrotirii sănătății și nu al comerțului liber. De asemenea, art. 19 alin. 1) al Legii nr. 1456/1993 privind activitatea farmaceutică privește farmacia ca parte componentă a sistemului de sănătate, cu dreptul și obligația de acordare a asistenței cu medicamente și de prestare a altor servicii farmaceutice orientate spre beneficiul populației, iar nu ca un exercițiu al comerțului liber. Astfel, se subînțelege că, în domeniul farmaceutic, orice modificare legislativă urmează a fi orientată spre pacient/cetățean, spre ocrotirea sănătății și îmbunătățirea calității vieții, în spiritul art. 36 din Constituție, al dezideratelor fixate prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 28 din 14.12.2004 și al tratatelor internaționale în domeniu.
Constituția Organizației Mondiale a Sănătății consfințește dreptul fundamental la sănătate, al cărei preambul proclamă: „o stare perfectă de sănătate pe care poate să o atingă un om constituie un drept fundamental al oricărei ființe umane, indiferent de rasă, religie, vederi politice, situație economică sau socială.”
Politica de Stat în domeniul medicamentului este aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 1352 din 03.10.2002 și stabilește la punctul 3.6 următoarele: în scopul optimizării asistenței farmaceutice acordate populației, farmaciile de stat vor fi amplasate proporțional pe întreg teritoriul țării, pornindu-se de la normativele bazate pe densitatea populației, precum și de la necesitățile comunităților în asistență farmaceutică eficientă.
Principiul general de amplasare a farmaciilor publice este integritatea asistenței medicale și farmaceutice. Acest act normativ stabilește că politica de stat în domeniul medicamentului este o componentă importantă a politicii naționale de sănătate. Dezvoltarea coordonată a sectorului farmaceutic, mai ales în legătură cu importanța socială pe care o are, este una dintre problemele prioritare ale ocrotirii sănătății. Acest deziderat și principiu normativ este o prelungire a dreptului la sănătate garantat de articolul 36 din Constituție. Or, legalizarea farmaciilor mobile va duce la o dezvoltare haotică a sectorului farmaceutic, cu repercusiuni grave asupra sănătății populației. Astăzi, în Centrele de Sănătate raionale activează peste 34 de farmacii, care la rândul lor formează o rețea de filiale în localitățile rurale ce atinge, conform datelor statistice, cifra de 586 de unități (dintre care 12 licențiate).
Asistența cu medicamente a populației și asigurarea accesibilității fizice pot fi garantate prin amplasarea rațională a farmaciilor în teritoriu, în special în localitățile rurale, iar nu prin înființarea unităților mobile farmaceutice. De altfel, pe parcursul ultimilor doi ani, în Republica Moldova au mai fost deschise 136 de farmacii la sate, subvenționate din bugetul public național.[2]
Carta Farmaceutică Europeană[3] adoptată în 1989, document de politici europene în domeniul farmaciei, stabilește următoarele principii și postulate:
- Distribuția medicamentelor se va realiza numai în farmacii, sub supravegherea și responsabilitatea unui farmacist;
- Pentru a garanta un serviciu farmaceutic necesar societății, organizarea activității trebuie să aibă o distribuție rațională și echilibrată.
Luând în considerare trendul negativ din ultimii 4 ani privind reducerea semnificativă a numărului populației (mortalitate crescută, reducerea numărului nașterilor și emigrarea a peste 150.000 de cetățeni), este și mai greu de înțeles necesitatea înființării farmaciilor mobile.
Aceste realități au provocat o lipsă acută de farmaciști în R. Moldova, iar înființarea farmaciilor mobile va avea drept rezultat scăderea esențială a calității asistenței populației cu medicamente, fapt ce constituie o ingerință în dreptul constituțional la sănătate garantat prin articolul 36 din Constituție.
Un alt efect advers al acestui proiect de lege, care reglementează înființarea farmaciilor mobile în localitățile fără farmacii, va fi dispariția definitivă a farmaciilor individuale, acestea nefiind capabile să suporte riscul unei astfel de concurențe. Dacă unei farmacii individuale îi vor reveni mai puțin de 3.000 de locuitori (adică 2–3 sate la o singură farmacie), aceasta va falimenta rapid, iar în locul ei vor apărea alte farmacii mobile, gestionate cel mai probabil de lanțurile mari farmaceutice.
Creșterea numărului de farmacii prin introducerea unităților mobile va duce inevitabil la scăderea calității serviciilor farmaceutice prestate populației, deoarece acest aspect depinde de calificarea personalului farmaceutic, asigurarea sortimentală și colaborarea medic-farmacist pentru binele pacientului. Raportată la numărul de farmacii (inclusiv mobile), calitatea serviciilor farmaceutice poate deveni negativă din cauza deficitului de personal deja existent, care va fi înlocuit cu personal nespecializat. Aceste efecte ale noii legi vor leza fundamental principiul securității farmaceutice, ceea ce reprezintă un atac direct asupra dreptului la sănătate garantat prin art. 36 din Constituție.
Medicamentul nu este un simplu produs; pentru asigurarea și garantarea efectului terapeutic, acesta necesită un regim special de depozitare și transportare, corespunzător proprietăților sale fizico-chimice, care nu pot fi asigurate corespunzător într-o „unitate mobilă”, nefiind astfel garantată livrarea unui medicament calitativ și inofensiv consumatorului final.
Orice medicament poate deveni toxic în condiții de păstrare inadecvată, la supradozare, utilizare incorectă sau fără indicația medicului ori consultația specialistului. Cine va verifica non-stop condițiile de păstrare a medicamentelor într-o unitate de transport care poate rămâne fără combustibil sau acumulator (ex.: pe timp de iarnă) timp de mai multe ore sau zile, fapt ce poate determina alterarea produsului medicamentos?
Utilizarea necontrolată a medicamentelor este o problemă gravă a sistemului de sănătate mondial. În societatea noastră se atestă fenomenul consumului abuziv de medicamente prin încurajarea automedicației necontrolate (cu efecte adverse grave), iar accesul necondiționat la medicamente, inclusiv prin farmaciile mobile, va facilita acest lucru, scopul final al furnizorilor fiind comercializarea masivă. Există riscul comercializării necontrolate a medicamentelor contrafăcute și neautorizate în R. Moldova prin eschivarea farmaciilor mobile de la controlul farmaceutic de stat (datorită posibilității de schimbare a amplasamentului în orice moment).
Regulile de bună practică farmaceutică întocmite de Grupul Farmaceutic al Comisiei Europene (1996), elaborate la rândul lor prin adaptarea Ghidului Federației Internaționale Farmaceutice[4] pentru țările din Europa și a Ghidului Organizației Mondiale a Sănătății (1996), nu admit existența farmaciilor mobile. De asemenea, Cadrul legal și de reglementare a farmaciilor cu amănuntul din regiunea europeană a OMS evidențiază faptul că farmaciile mobile reprezintă o excepție strictă, fiind întâlnite doar în Uzbekistan și Tadjikistan, unde acest drept a fost acordat exclusiv companiilor private care și-au asumat pe cheltuiala proprie crearea de clinici mobile pentru populația rurală în vederea acordării asistenței medicale de urgență.
Subliniem faptul că noțiunea de unitate mobilă presupune desfășurarea comerțului farmaceutic în cadrul standurilor mobile, al tonetelor, tarabelor, tejghelelor, cărucioarelor, aparatelor automate pentru vânzări, autoremorcilor sau rulotelor mobile — conform art. 3 din Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior.
Iată de ce opțiunea mobilă de comercializare a medicamentelor poate exclude posibilitatea controlului calității serviciilor farmaceutice, generând următoarele riscuri: comercializarea medicamentelor contrafăcute, eliberarea medicamentelor fără rețetă/excluderea medicului, eliberarea medicamentelor de către nespecialiști, încălcarea condițiilor de păstrare a medicamentelor și calitatea lor nesigură. Toți acești factori vădesc caracterul neconstituțional al legii contestate, prin atingerile aduse dreptului la sănătate.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut natura specifică a medicamentelor, ale căror efecte terapeutice se disting în mod semnificativ de restul bunurilor. Curtea de Justiție a menționat că sănătatea și viața persoanelor ocupă primul loc printre valorile și interesele protejate și că statelor membre le revine sarcina de a decide cu privire la nivelul de protecție a sănătății publice pe care doresc să îl ofere și la mijloacele ce trebuie puse în aplicare pentru a atinge acest nivel.
Reiterăm că, în temeiul normelor GPP (norme de Bună Practică Farmaceutică), condițiile de iluminare, temperatură și umiditate de care dispune farmacia trebuie să răspundă cerințelor de conservare impuse pentru medicamente sau celelalte produse eliberate din farmacie, substanțe farmaceutice sau ambalaje farmaceutice; de asemenea, trebuie să existe ventilație corespunzătoare, aceste condiții fiind monitorizate periodic. În fond, atare cerințe nu au cum să fie întrunite în cadrul unei farmacii mobile și, cu atât mai mult, supravegheate eficient de autoritatea în drept.
Legalizarea conceptului de „unitate farmaceutică mobilă” va stimula concurența neloială. Unitățile mobile de comerț au ab initio un avantaj economic față de unitățile comerciale amplasate în imobile datorită mobilității acestora și existenței posibilității de schimbare a amplasării unității de comerț fără cheltuieli considerabile, comparativ cu reamplasarea (nepermisă de lege, de altfel) a unităților de comerț imobiliare.
Concurența neloială generată de farmaciile mobile va duce inevitabil și la publicitatea agresivă a medicamentelor și la ignorarea utilizării raționale a acestora. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (3) și art. 126 alin. (2) lit. b) din Constituție, statul este obligat să asigure libertatea comerțului și a activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale și crearea unui cadru normativ favorabil valorificării tuturor factorilor de producție, deoarece piața, libera inițiativă economică și concurența loială sunt factorii de bază ai economiei unui stat.
Concluzii. Analiza economico-juridică și de sănătate publică efectuită asupra proiectului noii Legi a farmaciei (nr. 151/MS/AMDM/2025) relevă vicii de fond majore în privința reintroducerii conceptului de „unitate mobilă farmaceutică”. Deși legiuitorul invocă necesitatea alinierii la cadrul normativ al Uniunii Europene, demersul prezintă contradicții structurale atât cu acquis-ul comunitar, cât și cu garanțiile constituționale naționale. În cadrul acestei cercetări, am ajuns la următoarele concluzii fundamentale:
- Incompatibilitatea cu normele europene și internaționale: Nici Directiva 2001/83/CE și nici Directiva 2011/24/UE nu prevăd sau susțin comerțul mobil cu medicamente. Reglementările europene, Ghidurile OMS și normele de Bună Practică Farmaceutică (GPP) consfințesc principiul distribuției medicamentelor exclusiv prin unități fixe autorizate, sub supravegherea directă a unui farmacist. Farmaciile mobile reprezintă excepții extreme pe plan global, aplicabile exclusiv în situații de urgență umanitară, nicidecum soluții sistemice de asistență farmaceutică.
- Vulnerabilitatea constituțională și eludarea jurisprudenței: Reautorizarea farmaciilor mobile contravine statuărilor definitive ale Curții Constituționale din Hotărârea nr. 8/2021, prin care un concept similar a fost deja declarat neconstituțional. Măsura aduce o ingerință nejustificată dreptului la ocrotirea sănătății (art. 36 din Constituția R. Moldova), statul eșuând în obligația sa de a garanta o asistență farmaceutică calificată și sigură în localitățile rurale.
- Imposibilitatea asigurării securității farmaceutice: Medicamentul este un produs cu regim special. Unitățile mobile de transport nu pot garanta menținerea neîntreruptă a condițiilor fizico-chimice stricte de depozitare (temperatură, umiditate, ventilație), generând riscul alterării produselor. Mai mult, mobilitatea extremă îngreunează sau chiar anulează controlul farmaceutic de stat, sporind riscurile de automedicație necontrolată, eliberare fără rețetă și pătrundere pe piață a medicamentelor contrafăcute.
- Destabilizarea socio-economică a rețelei rurale: Legalizarea unităților mobile va genera o concurență neloială față de farmaciile fixe individuale din mediul rural și va compromite rețeaua de peste 136 de farmacii rurale deschise recent și subvenționate de stat. În loc să rezolve problema accesibilității, măsura va duce la falimentarea farmaciilor comunitare mici individuale și la acapararea pieței de către lanțurile mari, în paralel cu agravarea deficitului de personal de specialitate.
Pe cale de consecință, recomandăm executivului și legislativului să renunțe la conceptul de „unitate mobilă de farmacie” din proiectul Legii farmaciei (nr. 151/MS/AMDM/2025). De asemenea, Ministerul Sănătății ar trebui să se axeze pe consolidarea rețelei de farmacii fixe în mediul rural prin continuarea programului de subvenționare de stat și acordarea de facilități fiscale sau logistice farmaciștilor care aleg să profeseze în localitățile izolate. Concomitent, activitatea farmaceutică și reformarea acesteia urmează a fi realizate doar pe principiile GPP, prin prioritizarea calității actului farmaceutic și protejarea interesului superior al pacientului în detrimentul abordărilor pur comerciale sau populiste.
Referințe bibliografice:
- https://constcourt.md/ccdocview.php?l=ro&tip=hotariri&docid=764
- https://amdm.gov.md/ro/page/farmacii_subventionate
- Carta Farmaceutică Europeană (1989): https://library.usmf.md/sites/default/files/2018-10/14.pdf
- https://www.fip.org/www/streamfile.php?filename=fip/HaMIS/fip_ipsf_pce_2nd_2012.pdf
INFORMAȚII DESPRE AUTOR:
Iulian RUSANOVSCHI
Doctor în drept, lector universitar, ULIM
email: birou.rusanovschi@gmail.com
[1] https://constcourt.md/ccdocview.php?l=ro&tip=hotariri&docid=764
[2] https://amdm.gov.md/ro/page/farmacii_subventionate
[3] https://library.usmf.md/sites/default/files/2018-10/14.pdf
[4]https://www.fip.org/www/streamfile.php?filename=fip/HaMIS/fip_ipsf_pce_2nd_2012.pdf
